Luminile orașului se zăreau umede prin
parbrizul spălat din când în când de stropii ce nu mai conteneau să cadă, din
ce în ce mai rari, dar constanți ca și viteza mașinii ce rula la acea oră prin
mijlocul orașului. Golit de emoții și de trafic, părea ireal de cuminte și
așezat de-o parte și de alta a străzilor. Bărbatul privea fix înainte,
reacționând doar la semnele roșii ale semafoarelor care se încăpățânau și la
aceea oră înaintată să nu funcționeze pe intermitent. Playlistul își derula
melodiile fără nici o grabă, iar mașina rula către casă. Către care casă?
Fusese o zi plină. Și lungă… N-a simțit
când au trecut orele, doar atunci când colegii l-au asigurat că toate vor fi
bine până dimineață și că nimic nu se va întâmpla cât timp va fi plecat și că
poate să meargă să se odihnească, abia atunci și-a dat seama de ora înaintată.
Îi era bine acolo. Acolo, printre colegii pe care îi știa parcă de-o viață și
cu care petrecea ore bune din viața lui, îi era bine. Acolo era el, cu tot ce a
făcut bine și corect. Acasă nu se regăsea, poate doar atunci când își strângea
în brațe fata. Singurul lucru bun al unei căsnicii care nu mai mergea în
direcția corectă. De ceva timp. Și mai era și Ea…
A apărut în viața lui acum câteva luni…la
început timid și cu multe lacrimi… din partea ei. Habar n-avea de ce plângea
atunci! Doar a simțit nevoia să-i audă vocea și
să o strângă la piept. Era un pic pierdută, un suflet temător și rătăcit
pe cale. Ca și el… acum ceva timp. Poate de aceea a și sunat-o atunci. Să-și
ofere lui, cel care plângea cu anii în urmă, puțină alinare. I-a plăcut vocea
ei… printre acele mici sughițuri de plâns vocea ei venea caldă de la celălalt
capăt al telefonului. Aducea promisiuni…
A făcut-o să râdă… i-a adus liniște și a
potolit lacrimi atunci. Doar atât. Ea a mulțumit, stânjenită de situație și de
faptul că și-a descărcat sufletul. I-a promis c-o mai sună, ori de câte ori ea
va vrea lucrul acesta și ori de câte ori va vrea să vorbească cu cineva. El va
fi acolo. Își dorea lucrul ăsta. O făcea de atâtea ori cu colegele de muncă.
Doar cu soția lui nu mai putea, nu mai găsea calea!
S-au văzut după ceva timp, își aducea
aminte și acum… era pe seară, iarnă, ceața deasă invada orașul dinspre pădure.
Nu se vedea nimic la mai mult de 50 de metri. Deși termometrul nu indica temperaturi
sub zero, părea că un frig siberian îți intra prin coaste. Parcase mașina la
intrarea în parc. Ieșise apoi să fumeze o țigară. Lângă gardul din parc, cu
mâinile tremurânde își ridicase gulerul paltonului și verifica mereu telefonul
mobil. Se gândea din ce în ce mai des că Ea va renunța, sau îi va fi teamă sau…nu
va veni, pur și simplu. Pe partea cealaltă a parcului, o mașină opri și iși
stinse farurile. Era Ea. Prin ceață, o siluetă, cu umerii ușor încordați sub
paltonul lung, descheiat, pe care și-l trăgea în jurul corpului.
Pornise atunci către ea și părul ei blond
și ochii ei cu gene lungi și buzele ei – toate i-au zâmbit atunci. Era
frumoasă, mult mai frumoasă decât și-o închipuise. Și-au atins mâinile, ale ei
erau reci. A ținut-o așa de mână, mult… vroia s-o simtă toată prin vene, s-o
încălzească, s-o iubească, s-o respire. Au vorbit mult în acea seară… despre
tot și toate. Ea vorbea mult să-și ascundă emoția, el vorbea mult să-și ascundă
dorința. De atunci, își scriu în fiecare seară… mesaje scurte, săruturi cu fețe
galbene, cu ”bună seara” și ”noapte bună”! Ar vrea s-o sune, să-I audă vocea…Nu
poate să o sune, e târziu. Ea e acasă, cu ai ei! El merge acasă, la ai lui…
Care casă?
Îi va scrie un mesaj, când va ajunge în
parcare. Poate va răspunde… măcar atât – o vorbă de la Ea. Parcă mașina și
scrise. Aprinse o țigară, ultima din noaptea asta… Rămase în mașină cu geamul
coborât, savurând fumul încet, cu poftă! Aerul se răcorise după ploaie, mirosea
a tei – era timpul lor! Avea poftă de Ea… fusese atunci doar un sărut, furat,
pe fugă. Și gura ei și pielea ei albă. De ce nu s-au mai întâlnit de atunci?
Nici el nu știe. Viața…Telefonul vibră scurt, a mesaj. ”Bună! Te sărut. Ai
ajuns acasă?” Îi răspunse înapoi ”Te sun!” iar răspunsul ei veni rapid ”Da.”
Și o sună, iar vocea ei îi deveni pentru
zece minute balsam pentru suflet. Pentru sufletul lui care vroia trupul ei…
***************************
