De cum se lasă vara așa ușor și firesc peste toate, mă ia un dor de ducă pe după umeri. Ce job, ce deadline-uri, ce task-uri… Îmi vine să las tot și să plec. Unde? Oriunde.
Mi-e dor de culori și de flori, de soare, de mare (vezi… și cu rimă!) ce mai! Mi-e dor de dragoste și de liniște. Mi-e dor și de tine dar nu atât de mult cât să te iau cu mine… , numai în rime îmi iese… Nu-i de bine… împachetez urgent bagaje ”puține”, o încarc pe Sara la refuz (ce credea ea, că e doar un rucsac?) și plec din Bucureștiul care se sufocă - lasă-l s-o facă - fără mine în el. Unde? Nu știu. Nici nu contează…
La câți fluturi am în cap și prin vene prima oprire va fi unde se termină plinul de benzină din rezervorul Sarei, adică undeva în Nord, cât mai în Nord! Și pentru că e vară totul trebuie să fie hippy: sandalele, rochia, părul… și sufletul meu!
Când mă întorc? La toamnă…
Haidi' pa! Fă-mă să-mi fie dor de tine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu